Așa e PSD-ul. Adrian Chesnoiu își dă demisia din funcția de ministru al agriculturii și „se autosuspendă” din PSD. DNA îl acuza de coruptie si fapte penale

    0
    140

    Ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu, suspectat de DNA că a aranjat concursuri de angajare în minister, a anunțat joi, pe Facebook, că își dă demisia din funcție și se „autosuspendă” din PSD, dar susține că nu a săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și le cere deputaților să voteze în favoarea ridicării imunității sale parlamentare, pentru a putea fi cercetat. 

    „În urma apariției în spațiul public a unor suspiciuni cu privire la activitatea mea ministerială, am luat următoarele decizii:

    Le solicit tuturor deputaților din toate partidele vot pentru ridicarea imunității parlamentare, deoarece eu consider că suntem cu toții egali în fața legii și vreau să am posibilitatea de a elimina orice potențială suspiciune!

    Mă retrag din funcția de ministru – nu vreau să planeze nicio suspiciune asupra activității mele guvernamentale.

    DNA a formulat o cerere de ridicare a imunității parlamentare a unui deputat din Parlament, care deține și funcția de ministru, pentru a fi cercetat pentru abuz în serviciu în legătură cu organizarea unor concursuri de angajare în minister. Deputatul vizat de procurorii DNA este ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

    /www.digi24.ro/

    Lasă un răspuns